Evenimente

Americanii au ,,invadat'' Ciumarnarul

 Trupe de elita, inarmati cu tehnica foto de ultima generatie, in asteptarea startului.

 Aveti grija pe unde umblati!

Sezatoare

Elisaveta Patraucean, gazda sezatorii, impleteste ,,sarad'' pentru ornamente la sumane.

Elena Hantari impleteste ,,coltuni''

      La ,,sucala'', Livia Chira

Materie prima pentru impletit si tesut.

Elisaveta I. Patraucean face ,,torturi pe rastitori'' (nu sunt comestibile)

Lui Vasile Tarnovetchi i s-a ,,incalcit tortul pe vartelnita''

,,Puii'' cusuti  de catre Stela Ursulean, piese de rezistenta in portul traditional.

Musafirii ,,spioneaza'', printre gard, tehnica de lucru.

Dupa atata munca un ,,balmus'' si niste lapte acru servite cu linguri de lemn, din strachini de lut.

Iata un mod eficient de a face reclama turismului bucovinean, fara a ingropa milioane de euro in frunze.

V. Patraucean

Multumim d-lui Casian Balabasciuc pentru sprijinul acordat !

                                                              Vecinii

          Comportamentul vecinilor noștri muntenegreni în timpul tragicului accident al românilor, articolele domnului Dumitru Teodorescu, mai ales articolul ”Puțul vecinului”, mi-a insuflat o nevoie răscolitoare de a scrie.

Viața este dură spre a trăi în comun și a fi legați între noi prin firele nevăzute ale întâmplărilor. Interiorul omului ascunde caracterul lui, temperamental, bucuria. Comportamentul dintre oameni ne poate aduce liniște, pace sufletească ce nu are preț pe lume sau ne poate  adduce tristeți care se cuibăresc într-un colț de suflet, rămânând ca cel în suferință să se roage lui

D-zeu  să-i dea putere pentru a  rezista. Vecinii se apropie unii de alții prin respect, iinceritate, corectitudine. Adeseori ei sunt mult mai de preț ca rudele.  Nu întotdeauna membrii familiei trăiesc în aceeași localitate. La orice nevoie, apelezi pentru ajutor la vecin. Dar dacă nu poți să ajuți pe vecin cu nimic, atunci din toate puterile să te străduiești să nu dăunezi nimănui  și în niciun fel. Mai bine sărac și drept, decât bogat și nelegiuit. Câte suferințe produce norocul cu bogăția ! Țări întregi au dispărut din această cauză. De ce să-ți dorești bogăția ca pe un noroc? Norocul nu te face nefericit, în schhimb bogăția i-a înghițit pe mulți precum potopul. Voi descrie comportamentul dintre dintre vecini din comuna în care trăiesc( dintre o parte din vecini). Nu void a nume pentru că nu mi-am cerut voie.

          O locuitoare a comunei noastre a cumpărat o casă naționalizată cu o livadă de pomi fructiferi  ce a            aproape mai mult decât casa. În planul  întocmit pentru cumpărarea casei era trecută livada și 10 ari de teren, în total vreo 154-15 ari. Cum pe atunci nu se puteau vinde decât 10 ari, pentru livadă s-a plătit arenda. Având un vecin foarte descurcăreț, acesta având funcție administrativă într-o instituție cu foarte multe avantaje, năzuind la mai mult și tot mai mult, cu ajutorul organelor de conducere a comunei, intră ”cu bocancii” în livada vecinei, taie 20 de pșomi fructiferi, construioește grajd și șură uriașe, un poclit pentru fân, apoi văzând că lucrurile sunbt atât de ușor, că I se îndeplinesc toate \dorințele ca în ”Peștișorul de aur”, a construit un gard de fier, cu poartă din fier, ocupând toată livada, așa încât proprietara casei cumpărate nu mai are acces  în livadă, iar gardul este aproape de anexa ei, această anexă este aproape de nefolosit. Nu a ajutat la nimic plângerile ei către organele comunale, județene. Avantajele material  primite erau mai de valoare decât suferințele, tristețile, disconfortul sufletesc al celor nedreptățiți.

          Ei au considerat că terenul este al statului și fac ce vor cu el. Ori omului este permis să facă orice, dar nu ceea ce nu trebuie.

          Văzând așa un success în îndeplinirea tuturor dorințelor, doritorul pentru  mai mult și tot mai mult, a pus ochii pșe mica avere a altui vecin- doi oameni în pragul morții ambii. A început să-i viziteze, să-i încânte și la urmă ” le-a suflat gospodăria., neținând  cont că aceștia aveau  o nepoată rămasă de mic copil orfană și pe care a luat-o unchiul ei și a crescut la casa lor. Unchiul nu a dat-o la școală. Și ca să i se piardă urma,a dat-o ca servitoare în altă comună, iar banii îi lua el.   Cu toate că familial care a slujit a vrut ca ea să rămână definitiv acolo, ea s-a întors în familie.a lucrat ca un bărbat, în pădure, la îngrijirea cailor, peste tot unde era solicitată fiind o opilă ascultătoare și harnică.Pentru construirea căsuței a cărat bârne, scânduri cu cărița, adeseori în spinare.

S-a căsătorit cu un bărbat harnic, priceput și înțelegător. Au construit împreună o casă lângă unchiul ei ca să poată să-l îngrijească în cvontinuare, unchiul suferind un accident cerebral, rămânând cu un sever hanfdicap. Și cei  3 copii ai noii familii l-au ajutat pe unchiul și mătușa lor. sar au rămas și ei orfanbi de tată, acesta decedând în floarea vârstei. Dar, atât văduva, cât și cei 3 copii orfani bine educați, ascultători au lucrat în înțelegere, făcând față necazurilor. Unchiul nu a înfiat orfana din neglijență, din neștiință. Când acești bătrâni erau pe moarte ”vecinul cu success” a început să-i viziteze foarte des. Când nepoata sau copiii ei aduceau mâncare la ora 7, soția  ”omului de succes” déjà era la muribunzi la ora 6. Și uite așa, spunând că-i duce la Rădăuți la un control medical, i-a dus la notariat și, hoțește, a perfectat actele făcându-se el stăpânul peste tot. Nu l-a impresionat lacrimile copiilor orfani, lacrimile văduvei, oprobiul satului, nimic, nimic, era mândru și fericit că are  lărgime, 3 case.

Păgubita nu a avut posibilitatea de a se judeca ținând cont de puterea financiară a ” omului cu success” peste tot, ținând cont de dreptatea în justiție, de pățania vecinei ei cu livada.

          Au suferit toți și văduva și copiii ei, s-au rugat la dumnezeu să-I ajute să poată trece peste această nedreptate și suferință. Vecinul cu success nu s-a oprit, chiar dacă a avut 3 case, anexe construite sub nasul vecinei cu livada. A construit o altă casă pe terenul obținut pe numele băiatului lui, unde s-a și mutat. Dar cum de la primărie se atribuiau 8 sau 10 ari, el nu s-a mulțumit doar cu atât. Solivită organelor de conducere ale primăriei acordarea în arendteren vecin  cu casa nou construită. Lucru care I se îndeplinește pe loc. De la 4 familii  necăjite, care au scos bolovanii cu căruța din loturile acordate în folosință, se iau parcele gata lucrate și se acordă ”omului cu success”. Nu doresc a-l judeca, arăt doar faptele. Cu toate că a avut ca studii doar 7 clase primare,s-a descurcat excepțional la locul de muncă. A avut funcție de răspundere, unde trebuiau și cunoștințe în domeniul veterinar. El s-a descurcat foarte bine. Probabil a dorit ca cei 5 copii să-i fie alături. Dar copiii, fiind foarte cuminți, harnici, și-au croit drumul lor și sunt  oameni demni  la casele lor,iar 2 case ale tatălui lor stau pustii.

Și ca pensionar el a lucrat foarte mult, având o condiție fizică excepțională. În afara lucrului în câmp, în gospodărie, s-a ocupat și cu albinăritul. Întreg satul a rămas consternat la auzul că un om atât de puternic, de neînvins de nimeni , a putut fi învins de niște atât de mici vietăți, de altfel și atât de folositoare!!! Tocmai ca, albina- stema omului înțelept și harnic. Probabil, când s-a –nălțat la stele, s-o fi întâlnit cu soții celor nedreptățiți pentru că și soțul vecinei cu livada, și soțul copilei orfane, și soții celor 4 familii cu parcele luate sunt plecate fără întoarcere. Aceștia l-o fi întrebat la ce i-a folosit atâta avere, pentru ce a produs atâta suferință, pentru ce i-a întunecat zilele, de ce i-a furat bucuria de a trăi în liniște și pace ??? Familia celui plecat definitiv din această lume nu a tras nicio concluzie, nu a avut de învățat din această lecție de viață, pe care ar fi trebuit s-o însușească cu responsabilitate !!! și să îndrepte tot ce s-a greșit ! Când vecina cu livada a cerut organelor în drept să i se atribuie măcar ce a rămas din livadă în arendă, nora ”omului cu succes” a spus: ”Să nu-mi calci în ogradă!”

          Visul la succes și onoruri ne poate lua ”fața” până acolo unde riscăm să ajungem sclavii propriului nostru vis. Se știe că nu este fericit acela care năzuiește mereu la mai bine, la mai mult, ci acela care știe să fie mulțumit de ceea ce are.  

                                                               Brodina, Gheorghe Artemiza

Cu Ada Daneliuc, despre dragostea de Brodina şi dragostea de cântec

de L.D.C., |22.04.2013|

"În nordul Bucovinei, aproape de graniţa cu Ucraina, există un sat în care se păstrează neatis un strop din veşnicia etniei huţule. Un sat în care oamenii au crescut sub frica lui Dumnezeu şi au dus tradiţiile din moşi-strămoşi. Până şi numele aşezării, Brodina, pare să sugereze că oamenii de aici şi-au aşezat gospodăriile de-a lungul brodului Suceava. În Brodina, mirificul tărâm dintre păduri, trăiesc, de sute de ani, huţulii, oamenii imprevizibili şi adânci că pădurile în preajma cărora şi-au aşezat casele gospodarii primitori, frumoşi şi mândri ca şi straiele pe care le poartă. Aici firescul şi naturalul se împletesc dând naştere unei armonii desăvârşite”. Aşa ne povestea recent, într-un mesaj adresat ziarului, Ada Daneliuc
În satul de munte Brodina – povesteşte Ada Daneliuc –, în care jarul luminează şi încălzeşte casa, unde se spun poveşti şi se înfiripă doine şi balade, nu există femeie, gospodină care să nu ştie să ţeasă la război, să toarcă sau să împletească. Dintr-o mână de mărgele, o gospodină creează o grădină cu flori pe o ie. „Nu cred să existe alt loc în Bucovina în care limba ucraineană, meşteşugurile şi portul să fie transmis atât de curat în zilele noastre. Sufletul huţul, pe cât e de mândru, pe atât e de sensibil şi înţelege viaţa ca pe o manifestare a frumosului. La şezătorile din sat, fuioarele se torc pe ritmuri de huţulcă şi, pe frumoasele cântece ucraineşti, firul iese cu o dragoste specială. Doinele, baladele, cântecele de dor sau de nuntă reprezintă, şi în vremurile noastre, aceeaşi linişte şi bucurie pe care o reprezentau şi în vremurile de altădată. Dragostea de cântec este una nemărginită, proprie în special femeilor huţule, cântecul însoţindu-le atât la momente de bucurie în viaţa lor, cât şi în cele de tristeţe”.
„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă regăsesc în spiritul folclorului ucrainean, folclorului autentic din zona de munte specific comunei în care am copilărit, specific etniei din care fac parte, etniei huţule. Sunt mândră că m-am născut într-o familie atât de frumoasă, iar acum îmi trec prin minte imaginile «când bunica ne împletea şosetuţe sau mirosul gogoşilor calde, când mama le scotea din cuptor». Şi acum văd cum pomii din grădină tânjesc după vremurile de altădată. Dragostea de cântec mi-a fost insuflată de la o vârstă fragedă de mama mea, care a fost însoţită de momente bune şi frumoase, cât şi cele de dor, de supărare. Mama, pentru noi este şi mamă şi tată. Chiar dacă mi-am pierdut tatăl de la o vârstă fragedă, este ca o leoaică care îşi apăra puii şi îi ţine lângă ea. Există frunze care nu cad oricât de tare ar bate vântul… Există oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii” ne transmite Ada Daneliuc.
Ea mărturiseşte că deşi s-a confruntat cu greutăţi a rămas optimistă şi ambiţioasă, „dar cu frică de Dumnezeu”. „Alături de familie mi-am învelit copilăria în cântecele pe care le cântăm cu atâta dragoste şi în care îmi găseam liniştea. Vara, prin poienile luminoase şi mândrele păduri care înconjoară satul, cântam cu o dragoste nemăsurată cât era ziua de mare”.
Ada Daneliuc găseşte şi o concluzie mărturisirilor sale: „Dragostea de cântec îmi va rămâne mereu în suflet. Voi persevera în slujba cântecului popular huţul, promovându-l şi împărtăşindu-l cu toţi cei care iubesc adevăratele valori!”.